SDG1 – End poverty in all its forms everywhere

‘Ne angajăm că nimeni nu va fi lăsat în urmă (Adunarea Generală a Națiunilor Unite, 2015, p. 1). Pentru a atinge o dezvoltare durabilă, reducerea sărăciei este obiectivul numărul unu în Agenda 2030. Asigurarea că „nimeni nu este lăsat în urmă” a fost definită ca un principiu călăuzitor fundamental. Turismul pentru atenuarea sărăciei a fost discutat și promovat de diverse agenții, adesea cu accent pe așa-numitul „efect de scurgere” al turismului – ideea că beneficiile economice ale industriei ar ajunge în cele din urmă și la cei săraci (dacă nu cele mai sărace) secțiuni ale societății. Cu toate acestea, experiențele din multe destinații au arătat că turismul poate nu pur și simplu să nu reușească să își îndeplinească promisiunea de „scurgere”, ci deseori poate chiar să crească sărăcia din cauza inegalităților sale inerente, mai degrabă decât să o atenueze. În industria turismului, dereglementarea și erodarea drepturilor lucrătorilor au contribuit la șomaj și la munca precară și la inegalitatea socială. Viața și mijloacele de trai a milioane de femei și bărbați au devenit mai mult, nu mai puțin precare. Fără o participare semnificativă și încercări serioase de a crește capacitățile celor săraci, cei mai săraci și marginalizați, turismul nu este o opțiune pentru atenuarea sărăciei.’ (Christina Kamp and Sumesh Mangalasseri with contributions from Adama Bah, Christine Plüss and Andy Rutherford)

Introducere

Cine sunt cei care riscă să rămână în urmă?

“Sărăcia extremă”, care urmează să fie eradicată până în 2030 în conformitate cu obiectivul 1.1, este măsurată ca sărăcia veniturilor: populația trăiește cu mai puțin de 1,25 USD (paritatea puterii de cumpărare – PPP) pe zi. Este un indicator destul de simplu, care permite o comparație internațională ușoară a datelor. Cu toate acestea, sărăcia este mult mai complexă și, în ultimii ani, s-au depus eforturi sporite pentru a construi și utiliza indici care includ indicatori sociali, economici și de mediu. De exemplu, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a introdus (și continuă să dezvolte) Indicele Sărăciei Multidimensionale (MPI).

Multidimensional poverty index

Indicele sărăciei multidimensionale pentru țările în curs de dezvoltare surprinde multiplele privațiuni cu care se confruntă oamenii în ceea ce privește educația, sănătatea și standardele lor de viață. MPI arată atât incidența sărăciei multidimensionale non-venituri (un număr de angajați ai celor aflați în sărăcie multidimensională), cât și intensitatea acesteia (numărul relativ de privațiuni cu care se confruntă persoanele sărace în același timp). Pe baza pragurilor de intensitate, oamenii sunt clasificați ca fiind aproape de sărăcia multidimensională, săracii multidimensionali sau, respectiv, sărăcia severă. Aceasta include, de asemenea, contribuțiile privațiunilor din fiecare dimensiune la sărăcia generală.

UNDP 2015, p. 205

Țările aplică, de asemenea, praguri naționale de sărăcie în scopuri de politică națională. Obiectivul 1.2 vizează reducerea, cel puțin la jumătate, a proporției de bărbați, femei și copii de toate vârstele care trăiesc în sărăcie în toate dimensiunile sale, în conformitate cu definițiile naționale.

Niciunul dintre indicatorii sărăciei nu se referă la un grup static de oameni. Șocurile și crizele (boli, șomaj, creșterea prețurilor la alimente, dezastre naturale) afectează gospodăriile și le pot face să cadă în sărăcie. În mod similar, oamenii pot ieși din sărăcie atunci când situația lor se îmbunătățește. Populația expusă riscului de sărăcie este de obicei mult mai mare decât numărul celor săraci (indiferent de măsură) la un moment dat.

În plus, persoanele care nu au acces la anumite drepturi, inclusiv la o voce în procesul decizional sau la bunuri și servicii de bază pot fi printre cei “lăsați în urmă”. Femeile sunt în mod constant majoritatea persoanelor sărace din întreaga lume și, în multe țări, popoarele indigene se numără printre grupurile cele mai dezavantajate.

Vulnerabilitate

Vulnerabilitatea este un factor cheie care expune oamenii riscului de sărăcie. Potrivit Raportului PNUD privind dezvoltarea umană din 2014, grupurile “vulnerabile din punct de vedere structural” sunt mai vulnerabile decât altele în virtutea istoriei lor sau a tratamentului inegal aplicat de restul societății. Multe dintre cele mai vulnerabile persoane și grupuri se confruntă cu constrângeri numeroase și suprapuse în ceea ce privește capacitatea lor de a face față obstacolelor. (PNUD 2014, p. iv). Tipurile de vulnerabilități pot include vulnerabilitatea la dezastre, la pierderea veniturilor, la exploatare, la boli, la violență sau corupție.

Turismul și persoanele sărace și vulnerabile

Turismul este unul dintre sectoarele cu un nivel ridicat de inegalitate intrinsecă, deoarece creează o distribuție inegală a bogăției între comunitățile locale din destinații (>> Obiectivul 10). Exploatarea și excluderea relațiilor de putere economică și socială care se găsesc în mare parte din practica turismului tind să consolideze și să adâncească excluziunea, exploatarea și sărăcia. Relațiile de putere dintre turiști și gazde sunt întotdeauna o problemă, deoarece puterea de cumpărare a turiștilor domină de obicei. Activitățile turistice afectează fiecare aspect al vieții și mijloacelor de trai ale oamenilor din destinații.

Concurența pentru resurse limitate

Industria turismului concurează cu localnicii pentru resurse limitate, inclusiv terenuri, apă, energie, utilități, sprijin guvernamental, aprovizionare cu alimente etc. Săracii sunt, prin natura lor, cei mai puțin capabili să beneficieze de turism și cei mai expuși riscului de a suferi de pe urma impactului negativ al industriei, de exemplu în ceea ce privește deficitul de apă cauzat de consumul excesiv de către stațiuni, însușirea terenurilor de către industrie, creșterea prețurilor de consum, strămutarea etc. Ei sunt, de asemenea, cel mai puțin capabili să-și apere drepturile. Puterea de negociere a afacerilor din turism pentru beneficii fiscale, subvenții și alte stimulente deviază resurse limitate care altfel ar putea fi utilizate pentru măsuri politice eficiente care ar aduce beneficii reale celor săraci.

Privațiuni multiple și turism

Turismul este o industrie care oferă locuri de muncă pentru un număr mare de persoane (>> Obiectivul 8). Unele dintre locurile de muncă necesită un nivel ridicat de profesionalism și calificare pentru a îndeplini standarde sofisticate de calitate, nu numai în ceea ce privește facilitățile, ci și în ceea ce privește standardele ecologice și responsabilitatea socială. Cu toate acestea, multe locuri de muncă sunt semi- sau necalificate și, prin urmare, mai accesibile pentru secțiunile mai sărace ale societății. Din cauza unui nivel ridicat de exploatare și a condițiilor de muncă nefavorabile din sector, este posibil ca locurile de muncă din turism să nu fie adecvate pentru a ieși din capcana sărăciei.

În inițiativele bazate pe comunitate, implicarea celor săraci depinde de capacitatea lor de a oferi facilități și servicii turistice. În multe cazuri, sărăcia este asociată cu o lipsă de resurse și competențe, cum ar fi abilitățile de comunicare și încrederea în sine, precum și cu un nivel scăzut de educație formală (>> Obiectivul 4). Este posibil ca săracii să nu aibă mijloacele necesare pentru a atinge anumite standarde de igienă și sănătate în acord cu așteptările turiștilor. Adesea, acest lucru se datorează lipsei accesului la apă curată (>> Obiectivul 6). Nivelul lor de trai și de locuit este de obicei scăzut, astfel încât adesea nu sunt în măsură să ofere facilități care să răspundă așteptărilor turiștilor.

Provocări majore

A fost ușor să se afirme că turismul “poate atenua sărăcia dacă îl gestionăm în mod corespunzător”, dar, în practică, “gestionarea corespunzătoare” rămâne principala provocare. Implicarea directă a celor mai săraci dintre săraci în turism nu este ușoară și nu se va întâmpla automat. Pentru ca cei săraci să fie implicați în mod semnificativ (fie în turismul de masă, fie în proiecte bazate pe comunitate), este nevoie de o acțiune afirmativă distinctă care să includă împuternicirea, consolidarea capacităților și facilitarea.

Reducerea vulnerabilității, consolidarea rezilienței

Turismul ca industrie poate crește vulnerabilitatea unei țări, deoarece sectorul este ușor afectat de dezastre, epidemii, terorism și crize politice și economice. Același lucru este valabil și la nivel micro pentru persoanele implicate în sector, de exemplu grupurile vulnerabile care depind excesiv de turism (chiar și cu locuri de muncă modeste). Pentru a reduce vulnerabilitatea acestora, este necesară o diversificare a veniturilor și a mijloacelor de subzistență la toate nivelurile. Obiectivul 1.5 vizează consolidarea rezilienței persoanelor sărace și a celor aflate în situații vulnerabile și reducerea expunerii și vulnerabilității acestora la evenimente extreme legate de climă și la alte șocuri și dezastre economice, sociale și de mediu. Turismul luat ca activitate suplimentară și formă de venit poate juca un rol în consolidarea rezilienței la nivel de gospodărie, comunitate și macroeconomic.

Căi tangibile înainte

Pentru a contribui la atingerea celor mai în urmă, părțile interesate din turism trebuie să învețe despre dinamica sărăciei, marginalizării și vulnerabilității în țara lor și în contextul specific locului. Este imperativ ca persoanele sărace, vulnerabile și marginalizate să fie implicate în deciziile privind evoluțiile care le afectează viața. Drepturile lor trebuie protejate, iar mecanismele de protecție eficientă a acestora trebuie consolidate, inclusiv mecanismele de soluționare a reclamațiilor pentru a face față cazurilor de încălcare a drepturilor omului. Trebuie asigurate drepturi egale între bărbați și femei, în conformitate cu obiectivul 1.4., ținând seama de faptul că turismul poate afecta în mod diferit bărbații și femeile (>> obiectivul 5).

Stabilirea priorităților, alocarea resurselor

În punerea în aplicare a Agendei 2030, prioritățile trebuie stabilite și trebuie să se reflecte în politici și în alocarea resurselor. Subvențiile pentru un sector precum turismul nu sunt în conformitate cu această prioritate. Proiectele mari de infrastructură (proiecte de autostrăzi etc.) menite să stimuleze dezvoltarea turismului iau adesea resurse destinate programelor care ar ajuta cu adevărat la reducerea sărăciei (>> Obiectivul 9). Sectoarele public și privat trebuie să se concentreze asupra strategiilor de redistribuire care sprijină în mod specific secțiunile cele mai sărace în ceea ce privește consolidarea capacităților, oportunitățile, securitatea socială și drepturile. O provocare esențială este impozitarea eficientă a activităților turistice pentru a genera resursele necesare pentru reducerea sărăciei și dezvoltare.

Participarea grupurilor defavorizate și marginalizate

Participarea comunităților locale la planificarea și luarea deciziilor, la activitățile turistice, la gestionarea destinațiilor și la monitorizarea beneficiilor și a efectelor negative ale turismului este indispensabilă. De obicei, secțiunile privilegiate ale societăților domină în deciziile și gestionarea turismului. Implicarea celor săraci rămâne o provocare majoră. Aceasta necesită responsabilizare și gestionare proactivă a lanțului de aprovizionare care să le implice într-o manieră direcționată. Consolidarea capacităților, formarea și dezvoltarea competențelor sunt condiții prealabile pentru implicarea lor semnificativă (>> Obiectivul 4).

Aprovizionare locală

Turismul este singurul sector de export în care consumatorul călătorește în țara exportatoare, ceea ce oferă oportunități pentru cei săraci să devină “exportatori”, vânzând alimente, băuturi și alte bunuri și servicii turiștilor străini. Există o preocupare crescândă pentru industria turismului de a încuraja practicile turistice responsabile prin aprovizionarea locală cu produse alimentare. Acest lucru va crea oportunități de angajare pentru fermierii locali care, în multe țări în curs de dezvoltare, sunt majoritari și sunt cei mai săraci (>> Obiectivul 12 privind modelele responsabile de consum și producție). (Adama Bah)

Parteneriate pentru destinații turistice

O cale de urmat la nivel de destinație este formarea de parteneriate turistice multipartite și titulari de drepturi (cu interesele comunităților sărace, vulnerabile și marginalizate reprezentate) care vor urmări minimizarea impactului negativ și maximizarea celui pozitiv pentru comunități. Cea mai bună cale de urmat sunt politicile și strategiile de intervenție pentru turism pentru a contribui la dezvoltarea sectorului informal, întreprinderile mici, inițiativele de turism bazate pe comunitate și alte întreprinderi conduse de sau în beneficiul celor săraci, care leagă turismul de producția și serviciile locale.

(Re)examinarea performanței turismului în ceea ce privește reducerea sărăciei

Guvernele și agențiile folosesc de obicei indicatori precum sosirile turistice și contribuția turismului la PIB și ocuparea forței de muncă pentru a sublinia beneficiile turismului. Cu toate acestea, din perspectiva reducerii sărăciei, criteriile utilizate pentru evaluarea turismului trebuie să fie diferite. Un cadru mai adecvat trebuie să includă impactul turismului asupra persoanelor sărace și a persoanelor expuse riscului de a fi lăsate în urmă, indiferent dacă sunt benefice sau dăunătoare, prin utilizarea unui set cuprinzător de indicatori. Aceasta ar include impactul turismului asupra aspectelor-cheie ale dezvoltării umane, cum ar fi educația, sănătatea și nivelul de trai, precum și asupra vulnerabilității și rezilienței oamenilor, precum și asupra îndeplinirii drepturilor lor și a accesului la servicii de bază. O astfel de abordare necesită evaluări la nivel micro. Pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă în Agenda 2030, este esențial să se colecteze în mod sistematic dovezi cu privire la măsura și modul în care turismul ajunge într-adevăr la persoanele cele mai îndepărtate.

Consolidarea protecției sociale

Protecția socială, munca decentă și mijloacele de subzistență durabile sunt productive din punct de vedere economic și esențiale pentru dezvoltarea durabilă. Protecția socială ajută persoanele și societățile să atenueze riscurile de sărăcie pe tot parcursul ciclului de viață al unei persoane, incluzând situații de boală, handicap, bătrânețe (>> Obiectivul 3), șomaj, dezastre, sărăcie generală și excluziune socială. Cu toate acestea, doar 20% dintre bărbați, femei și copii (un procent în țările în curs de dezvoltare și restul în țările bogate) se bucură de protecție socială. Obiectivul 1.3 vizează punerea în aplicare a unor sisteme și măsuri de protecție socială adecvate la nivel național pentru toți, inclusiv a unor niveluri minime, precum și realizarea unei acoperiri substanțiale a persoanelor sărace și vulnerabile până în 2030. Pentru a îmbunătăți accesul la serviciile de bază și la protecția socială pentru persoanele sărace, companiile de turism trebuie să se asigure că acestea contribuie la munca decentă (>> obiectivul 8) și, de asemenea, să contribuie integral la impozite și venituri pentru a permite autorităților locale și naționale din țara gazdă să poată conduce și oferi acces la servicii publice cuprinzătoare.

Turismul în cadrul cooperării pentru dezvoltare

Obiectivul 1.a urmărește să asigure mobilizarea semnificativă a resurselor dintr-o varietate de surse, inclusiv prin consolidarea cooperării pentru dezvoltare, pentru a pune în aplicare programe și politici de eradicare a sărăciei în toate dimensiunile sale. Cu toate acestea, turismul nu este benefic în sine și nu ar trebui sprijinit cu finanțare pentru dezvoltare, cu excepția cazului în care acest lucru se întâmplă în contextul unor analize cuprinzătoare ale eficacității turismului ca instrument de combatere a sărăciei. Asistența oficială pentru dezvoltare (AOD – Official Development Assistance) sau ajutorul pentru comerț (AfT – Aid for Trade) nu ar trebui investite în infrastructura turistică sau în facilitățile turistice. Mai degrabă, nevoile persoanelor care urmează să beneficieze de turism, în special ale grupurilor sărace și dezavantajate, trebuie să fie pe deplin luate în considerare. Proiectele de dezvoltare trebuie să vizeze în mod specific abilitarea grupurilor sărace și vulnerabile ale populației. Aceasta include consolidarea drepturilor omului și a participării, precum și a sectoarelor tradiționale, cum ar fi agricultura, pescuitul și meșteșugurile, precum și aprovizionarea locală a întreprinderilor turistice și a turiștilor.

References

Sursa: Goal_1.pdf (transforming-tourism.org)