SDG9 Construirea unei infrastructuri reziliente, promovarea industrializării durabile și favorabile incluziunii și stimularea inovării

Sursa variantei in limba engleza a textului de mai jos

Autor: Astrid Kösterke

Printre cele trei aspecte principale ale obiectivului 9 – infrastructură, industrializare și inovare – infrastructura rezilientă și durabilă este crucială în contextul turismului. Astfel de facilități de infrastructură fac parte din potențialul turistic al unei regiuni, dar determină și nivelul de trai al populației rezidente într-o anumită măsură. Planificarea, construirea și menținerea unei infrastructuri adecvate pentru toți este o procedură complexă și o mare provocare.

Introducere

O condiție prealabilă pentru funcționarea turismului este o infrastructură adecvată și adecvată, care include facilități de bază, cum ar fi transportul (transfrontalier) (drumuri, aeroporturi, căi ferate și gări, porturi) pentru persoane și bunuri, cazare, alimentare cu apă, gestionarea deșeurilor și tratarea apelor uzate, aprovizionarea cu energie și chiar asistență medicală. În plus față de “vino, dormi și mănânci” (și du-te înapoi acasă), este nevoie de mai multă infrastructură pentru a face călătoria într-un anumit loc atractivă pentru persoanele aflate în vacanță – persoanele care doresc să se recupereze de la locul de muncă, se așteaptă să se distreze bine, doresc să se relaxeze pe o plajă, să meargă în excursii, să meargă la cumpărături, să călătorească în jurul unei țări, Faceți vizitarea obiectivelor turistice, experimentați natura, vizitați site-uri culturale, comunicați cu familia și prietenii acasă etc.

În alte scopuri decât cele de agrement, de exemplu MICE (întâlniri, stimulente, conferințe și expoziții), sunt necesare facilități speciale, cum ar fi sălile de convenții; și capacități de cazare și organizare a sute de persoane care sosesc în același timp.

Infrastructura – (nu) doar pentru turism

Dezvoltarea sau modernizarea infrastructurii în scopuri turistice vizează, de obicei, creșterea numărului de vizitatori (străini), crearea de oportunități de angajare (directe sau indirecte), stabilirea sau îmbunătățirea lanțurilor de aprovizionare, cu obiectivul superior “sprijinirea dezvoltării economice și a bunăstării umane, cu accent pe accesul accesibil și echitabil pentru toți” (obiectivul 9.1. care este formulat în termeni generali, nu este axat pe turism).

Infrastructura construită pentru dezvoltarea sau îmbunătățirea turismului nu poate fi văzută izolată de zona înconjurătoare și de oamenii care trăiesc și lucrează acolo. Există întotdeauna un impact asupra rezidenților locali, pozitiv sau negativ. Dacă localnicii beneficiază de un sistem rutier îmbunătățit depinde de planificarea atentă și de nivelul de trai al localnicilor. Drumurile noi care leagă un aeroport de zonele hoteliere nu sunt utile pentru populația locală dacă nu au legături cu zonele de locuințe din regiune. În cazul în care transportul public nu este extins în mod corespunzător, în principal localnicii care dețin un vehicul pot beneficia de drumuri noi. Un aeroport poate fi văzut ca “poarta către lume” – numai dacă cineva își poate permite să cumpere un bilet de avion. Deși îmbunătățirea infrastructurii ar putea fi un pas către mijloace de trai mai bune, aceasta ar putea, în același timp, să mărească decalajul dintre săraci și bogați. Modele și interrelații similare cu cele din sectorul transporturilor apar în ceea ce privește aprovizionarea cu apă și energie sau tratarea apelor reziduale.

Un alt aspect îl reprezintă traficul suplimentar și blocajele de trafic cauzate de autobuzele turistice sau vehiculele (închiriate), utilizate fie pentru transport, fie pentru excursii. Poluarea aerului pe care o generează în destinație nu poate fi neglijată, deși reprezintă doar o mică parte din amprenta ecologică, comparativ cu zborurile către destinație (FUR 2014).

Finanțare și investiții pentru infrastructură

Planificarea, construcția și întreținerea proiectelor majore de infrastructură necesită investiții pe termen mediu și lung. În general, investițiile în diferite tipuri de transport, energie (centrale electrice), alimentare cu apă sau manipularea și tratarea deșeurilor și a apelor uzate sunt realizate de autoritățile publice. Aceste investiții ale statului, ale administrațiilor locale sau ale comunităților se bazează, de obicei, pe împrumuturi din sectorul public, implicând adesea donatori internaționali precum Banca Mondială sau băncile regionale de dezvoltare.

În timpul dezvoltării marilor proiecte multianuale de infrastructură, impactul social și durabilitatea nu sunt adesea luate în serios, iar localnicii se plâng că deciziile privind proiectele sunt luate fără consultarea sau informarea acestora. Investitorii și autoritățile locale văd uneori participarea la procesele decizionale ca pe o procedură care tinde să facă un proiect mai dificil sau chiar imposibil de implementat și costă timp și bani. Cu cât sunt mai mari decalajele în ceea ce privește nivelul de trai și educația între populația locală și oficialii responsabili (sau turiștii care vor folosi această infrastructură), cu atât mai puține oportunități au rezidenții de a se implica într-o manieră semnificativă.

Modelele relativ recente de finanțare (externă) a proiectelor (turistice) sunt așa-numitele parteneriate public-privat (PPP), adică investiții combinate din sectorul public și din cel privat. Acestea vizează o realizare mai eficientă a proiectelor (a se vedea, de asemenea, obiectivul 9.4). Banii provin în principal de la un investitor privat, reducând nevoia de cheltuieli publice, în timp ce partenerul public este responsabil pentru asigurarea faptului că proiectul este în interesul public. Conflictul este evident: maximizarea profitului versus bunăstarea publică.

Provocări majore

Este obligatoriu ca nevoile populației locale să facă parte din planurile de dezvoltare a turismului. Experții în turism cer deja de mult timp: “Fiecare regiune trebuie să-și cunoască și să-și îmbunătățească potențialul și să-și definească limitele schimbării acceptabile prin implicarea tuturor în procesul de dezvoltare (Gezici 2006)”. În realitate, aceasta este mai degrabă excepția decât regula.

O dilemă binecunoscută a îmbunătățirii accesibilității și infrastructurii unei regiuni pentru a atrage mai mulți vizitatori este că aceste îmbunătățiri implică adesea efecte negative asupra mediului și a resurselor naturale, precum și asupra vieții sociale și culturale a populației locale. Limitarea numărului de vizitatori sau introducerea sistemelor de gestionare a vizitatorilor ar putea fi necesare în unele locuri.

Impacturi legate de infrastructură

Atunci când o regiune urmează să fie deschisă pentru turism, efectele negative directe legate de infrastructură ar putea include

  1. evacuarea sau strămutarea (ilegală) a localnicilor (fără despăgubire),
  2. lipsa apei pentru terenurile agricole și bovine, modificări ale nivelului apelor subterane, probleme cu alimentarea cu apă
  3. Acces restrictionat la plaje, arii protejate (parcuri nationale) sau zone de pescuit
  4. poluarea aerului si poluarea fonica cauzata de trafic (aeronave, autobuze, vehicule private)
  5. creșterea prețurilor terenurilor și proprietăților, bunurilor și serviciilor (neechilibrată de venituri mai mari).

KAZA – Un exemplu de dezvoltare africană

Zona de conservare transfrontalieră Kavango Zambezi (KAZA TFCA) este una dintre cele mai mari zone de conservare din lume, acoperind cinci țări din Africa de Sud: Angola, Botswana, Namibia, Zambia și Zimbabwe, centrată în jurul zonei Caprivi-Chobe-Victoria Falls, inclusiv Delta Okavango. A fost înființată în 2006 pentru a armoniza cererea de resurse naturale cu o infrastructură turistică favorabilă și beneficii pentru mijloacele de trai locale. Infrastructura turistică actuală (inclusiv hoteluri, cabane, aeroporturi etc.) și potențialul de a dezvolta în continuare infrastructura sunt esențiale pentru transformarea TFCA într-o destinație turistică de prim rang. Comunitățile sunt angajate ca parteneri în cadrul TFCA printr-o planificare participativă cuprinzătoare processes. www.kavangozambezi.org/about-kaza

 www.giz.de/de/downloads/giz2015-en-tfca-kaza.pdf

Finanțarea infrastructurii durabile

O altă provocare este finanțarea unei infrastructuri (mai) durabile și reziliente (în scopuri turistice), evoluată pe modele bine gândite și planuri solide, care vizează o utilizare mai eficientă a resurselor. Acesta este motivul pentru care este important să ne gândim la modalități inovatoare de cooperare, în special în regiunile rurale sau îndepărtate mai puțin dezvoltate. În afară de lipsa de cunoștințe și know-how, lipsa resurselor financiare poate fi un factor limitativ pentru dezvoltarea la scară mică. Sistemele de microcreditare (cu împrumuturi de până la 1.000 USD) ar putea fi de ajutor, dar uneori ar fi necesare câteva mii de dolari. Obiectivul 9.3 se axează pe creșterea accesului întreprinderilor mici la linii de credit accesibile, precum și pe integrarea acestora în lanțurile valorice și pe piețele (locale).

Evacuări legate de infrastructură

Proiectele mari de infrastructură, cum ar fi aeroporturile noi sau extinderea celor existente (de exemplu, piste noi), au uneori un impact negativ grav asupra rezidenților locali. Cele mai grave dintre acestea includ evacuarea oamenilor din casele lor, care pot fi considerate de administrație drept “așezări ilegale” dacă oamenii nu au titluri de proprietate, deși este posibil să se fi stabilit acolo de zeci de ani. Astfel de evacuări au loc mai ales în țările cu o lipsă de structuri democratice.

Cambodgia: cale ferată, relocare și nicio compensație

Forumul ONG privind ADB este o rețea de organizații ale societății civile (OSC) care monitorizează proiectele, programele și politicile Băncii Asiatice de Dezvoltare (ADB) și ale Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură (AIIB). În Cambodgia, Forumul ONG-urilor monitorizează lipsa compensațiilor pentru mai mult de 4.000 de familii care au fost strămutate din cauza reabilitării căii ferate Bet-ween Phnom Penh și Sihanoukville, care funcționează din nou din mai 2016. Majoritatea oamenilor care iau acest tren sunt turiști (interni), îndreptându-se spre plajele populare, insulele tropicale și junglele de mangrove din Parcul Național Ream. Pentru ei, noul serviciu este un transport confortabil și sigur, în comparație cu autobuzele sau mașinile. Cu toate acestea, multe familii strămutate au acum datorii atât de mari încât s-au obligat să-și ipotece casele de relocare, chiar dacă nu au titluri de proprietate. Acestea se confruntă, de asemenea, cu o serie întreagă de probleme legate de strămutare, inclusiv accesul dificil la transport, disponibilitatea locurilor de muncă sau noi surse de venit și mijloace de trai, electricitate și apă potabilă curată. Multe dintre familii sunt îndatorate diferitelor agenții de creditare sau creditori informali. Unii dintre ei au luat o a doua ipotecă pentru a plăti prima ipotecă, până când a devenit un cerc vicios.

Pentru mai multe informații:

www.forum-adb.org, www.forum-adb.org/project-monitoring-mekong-region www.theguardian.com/travel/2016/jun/05/trains-phnom-penh-sihanoukville-kampot and www.aidwatch.org.au/wp-content/uploads/2013/11/CambodiaReport-WEB.pdf